Racereport Monza

Servus!

M-am intors de la Monza si as vrea sa va relatez toate cele intamplate in acest weekend, care a  avut si bune si rele, in egala masura.

Prima sesiune de antrenamente libere a decurs destul de bine. Noi am pastrat set-up-ul masinii din Maroc (pentru ca cele doua circuite se aseamana intre ele), iar acesta prima sesiune am facut-o cu calm, verificand daca setarile se potrivesc acestui circuit si unde ar mai trebui ele imbunatatite. Nici macar nu am increcat sa merg la limita, timpul venind de la sine.

In a doua sesiune de antrenamente, am incercat o strategie de calificari, care a functionat. Nu am scos un timp bun pentru ca am folosit acelaesi gume ca in antrenamentele 1 si care erau deja foarte uzate (ceilalti piloti optand pentru schimbarea gumelor cu un set mai „proaspat”).

Calificarile au demonstrat faptul ca sunt rapid si ca acele abandonuri technice din Maroc au fost numai ghinion. In timpul sesiunii, un mic incident a avut loc. Dupa ce am intrat sa schimb gumele uzate cu un set nou, la plecare cand am selectat viteza a-ntaia si am dat drumul la ambreiaj, nimic nu s-a intamplat, ca si cum as fi ramas cu clapeta de ambreiaj actionata (noi actionam ambreiajul cu mana, avem clapeta in spatele volanului). Rezultatul acestui mic incident, la acel moment, a fost schimbare in totalitate, dupa sesiunea de calificari, a sistemului electric si mecanic care actioneaza ambreiajul. Eu am revenit pe circuit si am scos acel timp cu care m-am calificat al treilea pe grila de start pentru prima cursa, cea de sambata. Iata si cum a decurs turul:

Cursa unu a fost una mai mult de recuperare, decat de pastrare a pozitiei obtinute in calif. Am facut o greseala foarte mare la start care m-a costat 6 pozitii. Am reactionat foarte bine la stingerea semaforului, dar motorul a cazut brutal in turatie, mai-mai sa se opreasca; am fost pe faza si am salvat situatia dar am pierdut momentum si pana am ajuns in primul viraj am pierdut mai tot ce reusisem sa castig in calif. De aici a inceput lupta mea de a reveni pe podium. La inceput m-am luptat cu Eng, unde am folosit destul de multe boost-uri ca sa ma apar si ca sa-l depasesc. Dupa ce am reusit sa trec de austriac, am inceput sa-l presez pe Clark, folosind ultimul boost pe care il aveam la dispozitie ca sa trec de el. Mi-am pregatit depasirea, am actionat boost-ul, am iesit din spatele lui sa-l depasesc si pentru ca veneam cu o viteza mult mai mare din spate, l-am surprins, acesta a tras dreapta ca sa se apere atacului dar eram mult prea aproape si ne-am atins, cursa lui sfarsindu-se acolo. La restart nu am avut cum sa ma apar de un Brat care a folosit boost-ul pentru a ma depasi, l-am pacalit un pic pe Texteira cand l-am depasit, iar cu Afanasiev acesta a gresit incercand imposibilul. S-a suit pe bordura din Parabolica, si a scapat usor masina de sub control atingandu-ma. Aceasta atingere l-a fcaut sa se invarta si sa isi termine cursa acolo. Ce-i drept am facut cateva greseli pe parcursul cursei, de care nu sunt mandru, dar va las sa vedeti si voi aceste faze din cursa:

Calif 2 a decurs bine. Cu trei boost-uri la dispozitie trebuia sa gasesti un tur liber si sa duci masina la limita. E foarte interesant cum aceste boost-uri schimba cu totul clasamnetul te trezesti cu cine pe primele linii care este de obicei mai incet. Locul 5 pentru cursa 2 nu era un rezultat bun dupa calificarile 1, dar macar imi dadea posibilitatea sa urc din nou pe podium in race 2.

Si dupa un parcurs atat de bun trebuia sa vina si ghinionul. Pregatindu-ma sa iau startul, cu motorul la 8100 de turatii, vad cum se sting luminile rosii, dau drumul cu incredere la ambreiaj si accelerez la maximul. Realizez insa o clipita mai tarziu ca eu ma aflu tot pe grila, nemiscat, pacand ceilalti treceau in viteza pe langa mine. Da, iar am avut problema din calificari 1 cand abreiajul nu a cuplat… Dar cine sa ma mai creada acuma??? Dupa deja trei abandonuri technice???

Am fost si lovit de un pilot din spate care nu m-a putut evita si am crezut ca e cursa incheiata. Dar m-a impins un comisar si am resit sa plec si eu, cu 24 de secunde intarziere. In primul tur si jumatate nu am simtit nimic la masina in urma loviturii, dar pe o franare un surub s-a slabit la roate spate care fusese lovita si a trebuit sa intru la boxe. Mecanicilor le-a trebuit 2 ture sa ma repare daupa cre am revenit. Nu mai aveam ce face, eram la 2 ture in spate, si am decis sa reintru si sa exersez, la fel ca in Maroc depasiri. Eram foarte suparat si vroiam sa le arat ca in ciuda faptului ca am avut (din NOU) o problema technica, pot fi in fata si sa lupt pentru victorie, asa ca am scos cel mai bun timp al cursei, la o diferenta de 0.6 secunde de al doilea cel mai rapid din cursa, castigatorul Palmer.

Urmeaza Zolder, alta pista pe acre o cunosc bine! De astazi a inceput pregatirea pentru urmatoarea etapa!!!

Beu

Anunțuri

19 răspunsuri to “Racereport Monza”

  1. Liviu Says:

    Nu pot spune decat ca noi te credem. Si avem incredere in pilotul nostru preferat! Go hard Mihai!

  2. Ana Says:

    Bravo, Mihai! Este bine ca nu esti dezamagit, nici nu ai de ce având în vedere că per total week-end-ul ti-a adus mai multe bune decat rele (cel putin la un calcul matematic 🙂 ). În cursa de sambata ai facut o adevarata demonstratie de forta, ai aratat ca ești deopotrivă ambitios și talentat. Păstrează-ți încrederea și cu siguranță te va vizita și norocul 🙂 .
    Baftă în continuare!

  3. f1jocker12 Says:

    ma bucur ca cea mai importanta cursa pentru tine este… urmatoarea.

    in locul tau ash incerca sa discut cu inginerul de cursa ca sa intzeleg de ce totzi ceilaltzi pilotzi nu au problemele tehnice pe care le ai tu… poate e o problema de stil shi atunci trebuie sa te adaptezi la mashina… sint sigur ca cei de la Williams itzi pot spune… nu shtiu daca avetzi telemetrie la dispozitzie… acolo ar fi un mare avantaj…

    these are tricky races Mihai… so many young spirits, willing to pass anytime and anywhere… so tricky… you get traffic, they take different lines for every single corner… and those boosts you’re talking about, man…
    with these short races, you need to qualify up front… keeps u out of trouble…

    from this point you have to focus on every step and build it stage by stage… mentally stay focus and go for it… you can easily surprise everybody and win… I’m sure you dream those races day and night, and is a shame not to show them your abilities, strength and talent…

    we are really proud of you… I look forward to see you on the podium.

    sorry… seems to be a little easier in english… 🙂

  4. Mihai Marinescu: Urmeaza Zolder, alta pista pe care o cunosc bine! « Formula 1 Grand Prix – Sezonul F1 in desfasurare Says:

    […] Urmeaza Zolder, alta pista pe care o cunosc bine! Sosit de la Monza, Mihai ne povestește în propriile cuvinte acele zile.  Poziția a 5-a și fastest lap-ul din  cursa 2 au fost de ajuns pentru a convinge […]

  5. Matrixu Says:

    O cursa 1 foarte buna din partea ta (minus startul).
    Este greu sa privim starturile. Intind sa dau acelasi indemn ca si f1joker12. Exista niste probleme cu startul. Si din nefericire startul inseamna o mare parte din cursa. Aici e ceva de lucrat. Daca stapanesti startul vei face mult mai mult.
    Oricum. De abia astept urmatoarea cursa si sper sa fie si mai bine.
    Bafta in continuare Mihai

  6. Anca Says:

    Felicitari Mihai! Felicitari pentru faptul ca nu te-ai lasat! Chiar daca ai avut probleme nu te-ai dat batut. Cat de important este si antrenamentul psihic intr-un astfel de moment…

    Stii, chiar daca tu cunosti circuitul si l-ai putea face si cu ochii inchisi…ori de cate ori vei alerga pe el, va fi ceva nou. Nicio situatie nu seamana cu cealalta intru totul. Lafel, dar altfel de fiecare data.
    Ai spus si tu, apar greseli – dar esti constient de ele si chiar si o situatie nefericita ca cea din cea de-a doua cursa poate aduce ceva bun cu sine. Chiar daca ai terminat la doua tururi distanta, ai avut cel mai bun timp overall, asadar….cuvintele nici nu-si mai au rostul. Prestatia ta a vorbit de la sine.

    Iti tin pumnii pentru Zolder! 🙂

  7. Beu Says:

    Problema este ca nici macar ei nu stiu de unde se trag toate!!! cu masina m-am acomodat foarte bine, mi se potriveste perfect acuma si setarea si stilul, insa masinile au in continuare un grad foarte mic de fiabilitate. Nu sunt singurul care abandoneaza sau are probleme in curse. Uite: Jokinen a avut la startul primei curse aceeasi problema pe acre am avut-o eu in Maroc….!!!!

  8. WeeGee Says:

    Felicitari pentru rezultatele bune de la Monza, chiar daca a fost un weekend bitter-sweet. Fara acele probleme tehnice ar fi fost rost de un podium (sau de ce nu doua chiar). Daca ar fi sa ma uit la curse cat de cat neutru, as zice ca o cursa de F2 are mult mai multa actiune si tensiune decat una de F1, desi e de 3 ori mai scurta… o competitie cu monoposturi egale, cu aerodinamica ce permite aspiratii relativ usor si cu (over)boost este un adevarat deliciu, indiferent daca esti impatimit sau simplu spectator. Din perspectiva subiectiva insa, weekend-ul a avut si parti bune – puncte cat in ambele curse de la Silverstone, calificari pe pozitii bune, tururi rapide si depasiri frumoase, si parti rele – problemele de la start care te-au facut sa pierzi vreo 4 locuri (dupa prima sicana), recuperarea compromisa de incidentul cu Clarke… ca sa nu mai zic de a 2-a cursa in sine… E pacat in final, deoarece ai lasat senzatia (certitudinea chiar) ca ai fi putut obtine mult mai multe puncte daca masina ar fi fost in regula. Oricum, sa speram ca in Belgia ghinioanele te vor ocoli… restul depinde doar de tine :). Multa bafta!

    Cursele le gasiti aici – cursa1, cu 2-3 tururi lipsa pe final din motive de transmisie, respectiv cursa2. De asemenea am urcat si variantele cu comentariul in engleza (care se vad si mai bine) aici si aici. (Pe viitor, pentru a nu urca 4 fisiere de fiecare data, voi pune ambele comentarii (linii audio) pe acelasi video, sa isi aleaga fiecare).

  9. f1jocker12 Says:

    unitatea electronica din mashinile de formula 2 este model Pectel MQ12 shi are conectoare pentru antene de telemetrie
    http://www.cosworth.com/f.ashx?id=63557

    acest „engine control unit” este produs de cosworth shi pare sa fie mai performant decit cel folosit de mashinile de Formula 1, care folosesc un ECU produs de McLaren…

    costa 7250 de lire sterline

    I wonder if the F2 engineers use them on a regular basis… hmmm

  10. f1jocker12 Says:

    thanks wee gee… I really appreciate your effort…

  11. f1jocker12 Says:

    mihai, am vazut pe youtube un video cu tine pe simulator… shi daca ii cunoshti pe programatori, daca nu au gasit inca… ai aici un file care poate simula motorul Audi folosit astazi in F2… poate itzi ajuta la ceva…

    http://www.nogripracing.com/details.php?filenr=25388&readme=1

  12. Beu Says:

    WeeGee, multumes ca dupa fiecare cursa uplodezi inregistrarile, asa le pot urmari si eu, si sa vad ce s-a mai intamplat in rest pe pista, depasiri etc. 🙂

    f1jocker12, vad ca ai cautat adanc in problema! Da, electronica e facuta toata de Cosworth, ei sunt si cei care o intretin si pe pista, insa apar bug-uri! Multumesc si pt fisierul pentru simulator! 😉

    Cand voi primi reportul de la F2 cu ceea ce s-a intamplat in cursa 2, va voi anunta

  13. racer Says:

    Guys, pare aproape sigur ca problemele masinii F2 vin din electronica. Masina asta e foarte „racing made”, totul e dus la extrem, este foarte avansata tehnic, e peste tot ce exista in formulele inferioare F1. Electronica Cosworth, motor preparat special, componente hi tech, volan cu comanda pe functiile masinii, solutii tehnice avansate. MotorSportVision si-a asumat un risc foarte mare sa puna in pista masinile astea, fara sa aiba bugetele din F1 ca sa le intretina, iar rezultatul se vede, pica foarte multe din masinile din concurs.

    Cum zicea si Mihai, nu este el singurul cu probleme, la el le vedem pentru ca la el ne uitam toti, nu tine minte nimeni ca Jokinen n-a plecat din grila in turul de formare sau ca Clarke n-a plecat de pe grila la Marrakech, ci de la boxe. Uitati-va la Eng, a venit la Monza leader si a plecat al treilea.

    Mai e un lucru. In afara de momentul critic al startului, noi nu vedem problemele lui Mihai, pentru ca el le atenueaza, le da solutii imediate care nu ni le scot in fata. Nu stie nimeni ca in Qualif 1 era sa nu plece de la boxe pe gumele noi, tot din cutie sau cum a putut pilota masina fara aripa fata dupa lovitura cu Clarke, pentru ca logica spune ca nu se putea pilota, era o masina dezechilibrata aerodinamic care nu avea cum sa mai fie performanta. Iar Mihai a pus cu ea asa, al 4-lea timp din cursa.

    Si chiar si la start, noi am vazut o plecare dificila in cursa 1, dar daca era un alt pilot in locul lui Mihai probabil vedeam o masina cu motorul oprit pe start. Mihai a avut sclipirea sa puna ambreiajul cand motorul dadea sa moara si a salvat startul, chiar daca a pierdut pozitii.

    M-am intrebat si eu daca nu cumva e vina pilotului pentru incidentele de start, iar raspunsul e NU. Mihai, pune-ne un „print screen” cu telemetria de la start, sa vada toti ce s-a intamplat, sa se convinga toata lumea ca nu ai o problema, masina are. Iar masina o vor face cei din F2, nu-si permit nici ei sa se faca de ras. O sa merga numarul 9 si o sa pice alta.

    Asa a fost si anul trecut, Souchek a pornit greu campionatul, tehnic, dar si-a revenit pe parcurs. Bortolotti si Wickens au plecat ca din pusca si au avut probleme pe final.

  14. jocker12 Says:

    dintre totzi pilotzii numai clarke a mai avut probleme la start la silverstone in prima cursa…

    datele telemetrice arata daca pilotul actzioneaza fara sa vrea, mai multe comenzi simultan, caz in care ECU se poate bloca, dind eroare ca orice alt procesor ce ruleaza un software…

    nu spune nimeni ca mihai nu s-a acomodat cu mashina… insa detaliile pe care inginerii le pot accesa, intzelege shi interpreta il pot ajuta sa devina mai eficient shi, in consecintza, se apropie de podium…

    pina acum, din 6 starturi, procentajul lui mihai este 66.6% ceea ce inevitabil ridica semne de intrebare oricui vrea sa il ajute, sa il incurajeze sau sa il intzeleaga… iar pe grila de start sint 22 de mashini cu 22 de ECU in stare de functzionare… shi cea cu numarul 9 a ramas pe loc de doua ori, in doua situatzii limita, cind trebuia sa accelereze progresiv….

    la monza, jokinnen a plecat ok de pe grila… iar faptul ca a pornit greu in turul de formare, iar dupa 3-4 minute nu a mai existat nici o problema, elimina teoria erorilor necontrolate… blocajul electronic al motorului semanind mai mult cu o accesare a comenzilor in ordinea greshita, sau cu lipsa unei comenzi din secventza de pornire, sau cu accesarea mai multor comenzi in acelashi timp… variante care pot avea ca rezultat o eroare a computerului de bord….

    calitatzile aerodinamice ale mashinilor se modifica in cazul in care placutzele de fibra de carbon se desprind in urma unor acroshaje, insa intr-o situatzie similara lui mihai la monza a fost massa in spania, dupa ce s-a atins cu chandhok, a deteriorat eleronul fatza, dar a continuat fara prea mari probleme….
    placutzele laterale au rolul de a canaliza o parte din aerul care loveste mashina frontal pe pneuri, catre lateral sau sub monopost…

    iar amanuntul ca mihai salveaza un start apasind pe ambreiaj nu poate decit sa arate ca secventza de plecare are o detaliu complex ce trebuie repetat, invatzat shi folosit ca avantaj… nu invers…

    shi mihai poate chiar sa cishtige in F2… cu un start care sa ii lase pe ceilaltzi cu masca pe figura…

  15. Richard Says:

    am urmarit filmuletul cu prima cursa si m-au trecut fiorii cand l-ai lovit pe clarke pe linia dreapta, oricum succes maine la comentariul de F1!!

  16. danyel Says:

    sal.din aceste mini videoclipuri se vede ca esti bun pacat de aceste prb tehnice.ultimele 4 starturi nu au fost de bine.ar trebui sa te infigi putin in echipa tehnica „va rog mai reverificati” pt ca sincer chiar e aiurea sa tot ai necazuri sa nu-ti pui in valoare.eu daca as fi un sponsor ti-as zice f clar vazand cursele fara sa am habar de mecanica elementara:daca mai vrei sa te ajut pune-ti cat mai bine masina la punct.daca vezi ca nu esti ascultat schimba echipa
    mi se va rasp ca nu el e de vina (din ce se vede pare a fi echipa tehnica si ce motive or mai fi)da pe mine ca sponsor nici nu ma intereseaza acest lucru pt ca iti dau bani ca sa alergi in cursa eu asta vreau sa vad nu fâs pe linia de start.ma mahneste si mai tare ca poti nu esti de coada clasamentului cu siguranta esti de primii 10 sa termini fiecare cursa.bafta!
    WeeGee-multumesc pt curse.sper sa le urci si pe urm.

    • Andrei Says:

      Daca e sa-mi dau si eu cu parerea, nu cred ca exista sponsori (poate in afara cazului Google, al carui contract a fost semnat pe capota unei masini, in plina strada 🙂 ) care se angajeaza sa sustina un proiect anume, fara a tine cont de conditii si imprejurari.
      Evident ca orice sponsor doreste ca investitia lui sa fie una de succes, deci in cazul concret al lui Mihai, acesta sa aiba parte de reusite, in cadrul curselor sale.
      Dar ar fi absurd, in cazul in care cineva ar presupune acest lucru, daca un potential sponsor al lui Mihai, chiar si strain de lumea in care acest sportiv isi desfasoara activitatea, nu ar tine cont de faptul ca Mihai a avut probleme care nu tineau de prestatia lui. Nu cred ca un sponsor , oricare ar fi el, ar putea critica rezultatele lui Mihai in urma acestor probleme. Este un sport care presupune anumite riscuri care nu tin neaparat de sportiv in sine, iar eu cred ca orice sponsor se informeaza inainte.
      Pana la urma, prea putini oameni isi permit sa investeasca nechibzuit, oricata putere financiara ar avea, iar acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care Mihai a si intampinat greutati financiare.

      Oricum ar fi insa, Mihai, se vede clar ca prestatia ta este una de top. Numai auzindu-te in comentariul curselor de F1, chiar si un neinitiat isi poate da seama ca iti cunosti…meseria, daca pot sa zic asa. Tie iti lipseste o masina adecvata. Sper sa ajungi s-o ai candva. Mult succes in continuare! Atat la Zolder cat si mai departe!

  17. Catalin Says:

    Salut Beu!

    Ma bucur ca am dat peste blogul tau. Este pacat ca ai problemele astea de natura tehnica. Cum e le voi, ai un race engineer care se ocupa personal de setup-ul masinii tale si cu care poti vorbi, sau ai posibilitati destul de limitate la aceasta clasa in care alergi?

    De asemenea, vreau sa te felicit pentru comentariul de la Formula 1. Este o incantare sa auzi niste pareri profesioniste, la obiect. Din pacate, Miki cateodata monopolizeaza comentariul cu chestiile lui mai putin importante. Probabil e batut in cuie la TVR pe ceva criterii politice. Adica ce rost are sa plateasca TVR-ul un om la fata locului care nu stie/afla nimic in plus fata de unul care sta in fata televizorului oriunde in lume?
    Dar, oricum, ne-am obisnuit cu el asa si il suportam.

    Inainte ma uitam la curse pe RTL, unde Christian Danner si Heiko Wasser au un comentariu foarte bun. Dar de cand cu atatea programe romanesti, a iesit RTL din grila furnizorilor de TV.
    Comentarii bune mai sunt si la BBC (David Coulthard si Eddie Jordan, si mai e cu interviurile Martin Brundle).

    Iti doresc succes la Zolder, asteptam vesti bune. Sunt sigur ca nu o sa mai faci greseala de pana acum la start!

    Salutari!

  18. Liviu Says:

    Organizatia F2 furnizeaza atat mecanicii cat si inginerii de curse. Inginerii de curse se schimba intre piloti la fiecare cursa, parca asa mi-a explicat Mihai..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: